giovedì 23 aprile 2009

Economia politica dello stupro/Economia politică a violului

Di seguito il mio articolo Economia politica dello stupro, pubblicato originariamente in Umanità Nova e ora tradotto e ripreso da Gazeta Românească , settimanale d'informazione delle comunità rumene residenti in Italia. Mi fa un piacere enorme per motivi facilmente intuibil* a quanti sono attiv* nella lotta al razzismo e al sessismo, ma anche perché mi da l'opportunità di rettificare quanto ho scritto a proposito della confessione religiosa di Giovanna Reggiani che era in realtà valdese e non cattolica, come mi ha fatto notare Patrizia Ottone, che da tanto mi accompagna in Marginalia con affetto e puntuali note e osservazioni. Il suo commento e le mail che ci siamo scambiate a partire dal mio errore (uno "scherzo della memoria" dovuto alla non rilettura, mai giustificabile, delle fonti) ha innescato un fecondo ragionare intorno al concetto di "minoranza". Giovanna Reggiani era, in quanto valdese, appartenente ad una minoranza, minoranza storicamente perseguitata ed emarginata dalla chiesa cattolica come anche dal fascismo che la considerò religione "straniera". Interessante sarebbe quindi analizzare come i media (in un contesto dove forte è l'uso delle religioni per alimentare il discorso sullo "scontro di civiltà") abbiano posto, all'epoca dello stupro/omicidio, grande enfasi sul doppio rito valdese/cattolico (il marito era di confessione cattolica) usato per i funerali e alle iniziative e dichiarazioni volte a sottolineare l'apparteneza dei valdesi alla grande comunità cristiana. Al di là delle intenzioni della famiglia Reggiani (che ha respinto con forza ogni uso strumentale dello stupro in chiave razzista e securitaria), credo sia possibile ravvisare in questa enfasi, un tentativo di diluire la "minoranza" nella "maggioranza", una rappresentazione tendente a sopprimere, al momento oppurtuno, l'eccesso di potere di quest'ultima.


Economia politică a violului


În faţa violurilor din aceste ultime săptămâni însoţite de ruşinosul ritual de instrumentalizare în cheie "anti-imigranţi" şi "siguranţă" (şi cu obişnuita garnitură de decrete de lege urgente şi instituiri de ronduri fasciste), mă întreb dacă suntem condamnate la repetare, o repetare de acum istovitoare şi care pare să dezmintă acea repetita iuvant pe care mi-am repetat-o (ne-am repetat-o) de multe ori în aceşti ani. Mă întreb (cu multă furie şi nicio resemnare): de câte ori va mai trebui încă să se mai denunţe ceea ce eu definesc economia politică a violului? Pentru că, din păcate, o ştim: povestea nu este nouă. Vorbea despre aceasta deja Angela Davis acum mai bine de 20 de ani în "Sex, race and Class" când denunţa utilizarea "mitului violatorului negru" în America rasistă a linşajelor şi a supremaţiei albe. Dar poate s-ar arăta util să începem să reconstruim, chiar şi numai pe fragmente, povestea versiunii italiene a mitului. 30 octombrie 2007: la Roma, o femeie este agresată în mod brutal, bătută şi violată. Femeia, Giovanna Reggiani, va muri, fără a-şi relua cunoştinţa, la câteva zile după, în timp ce violatorul, Romulus Mailat, va fi apoi condamnat la 29 de ani de închisoare.


Datele Istat


Este de ajuns să aruncăm o privire asupra datelor Istat 2007 (care, cu diferenţe minime, sunt valabile şi astăzi), pentru a avea confirmarea că acest episod, deşi este teribil, nu reprezintă o excepţie: în Italia, patria iubirii curtenitoare şi a delictului de onoare, milioane de femei sunt victime a grave violenţe fizice şi psihologice până la omucidere şi există circa 200 de violuri (sau tentative de viol) care se consumă în tăcerea asurzitoare şi în indiferenţa mass-mediei centrale şi a puterilor publice şi politice. Şi totuşi în jurul acestei întâmplări se dezlănţuie imediat o imponentă campanie mediatică şi politică care durează mai multe săptămâni, în aşa fel încât numele Giovannei Reggiani (alături de cel al Hinei Salem) devine unul dintre puţinele nume de femei victime ale violenţei sexuale intrate în memoria colectivă. Nu cred că ar fi de prisos să ne întrebăm de ce. Răspunsul este brutal: spre deosebire de sute de alte episoade care nu au meritat nici măcar un paragraf, acesta are ca "protagonişti" un bărbat şi o femeie cu "pielea de culoare justă", ca să o spun cu titlul unui cărţi de Paola Tabet.


Victima perfectă


Giovanna Reggiani este victima perfectă (italiancă, soţie şi lucrătoare exemplară, printre altele activă în voluntariatul catolic), aşa cum Romulus Mailat este violatorul perfect: se află ilegal în ţara "noastră", trăieşte într-o baracă îngropat în gunoaie, fură, este un cetăţean român de etnie romă, sau mai bine (sau poate, instrumentalizat, mai ales) un "român", după cum este rebotezat în grabă de majoritatea presei (care demonstrează o adevărată ignoranţă: pentru că dacă mulţi romi au cetăţeania română, unii dintre aceştia sunt şi macedoneni, kosovari sau sârbi, dar majoritatea romilor este formată din italieni). Este ceea ce este necesar (şi de ajuns) pentru a reactiva încă o dată (şi în stil mare) "ecuaţia nefericită dintre violator şi imigrat", ecuaţie deja denunţată anul precedent la Bologna de femeile imigrante pe timpul unei manifestaţii împotriva violenţei asupra femeilor. Un fapt de cronică, similar altor sute trecute sub tăcere, este luat ca pretext pentru a începe o campanie politică (în mod josnic susţinută de marea majoritate a organelor de presă) împotriva "străinului violator".


Câştig dublu


Câştigul care se obţine din operaţiune este dublu. Pe de o parte se instigă, agitând una dintre fantasmele cele mai tenace ale unui anumit imaginar în special masculin, rasismul niciodată stăvilit de italienii oameni de treabă (într-un climat de isterie colectivă sunt şi unii care asaltează cu sticle molotov tabere de romi în diferite oraşe italiene) şi o alarmă socială care permite aprobarea de decrete de urgenţă împotriva "clandestin"-ilor/elor. Pe de-altă parte (şi în acord), amplificând în mod deliberat percepţia riscului violului din partea necunoscuţilor (străini) se transformă violurile asupra femeilor într-o problemă de "ordine publică", într-o chestiune de siguranţă şi control al teritoriului. Şi aceasta cu toate că datele arată că numai 10% dintre violurile asupra femeilor sunt comise de străini şi numai 6% de necunoscuţi (tot date Istat 2007), marea parte fiind comise între cei numiţi în mod impropriu "pereţii domestici" de bărbaţi perfect cunoscuţi de victime. Aceştia sunt în majoritate italieni, în principal soţi şi amanţi (în special dacă sunt foşti) şi diferite rude, dar şi de angajatori, profesori, medici, preoţi şi supraveghetori ai ordinii (în aceste cazuri exclusiv italieni). În marea manifestaţie împotriva violenţei masculine asupra femeilor ţinută la Roma la câteva luni de la moartea Giovannei Reggiani, ne-am afirmat în mod puternic şi clar dorinţa noastră de a nu fi instrumentalizate pentru a instiga aşa-numita ciocnire de civilizaţie şi pentru a justifica deriva privind securitatea în act şi practici tot mai autoritare şi care lezează libertatea a toţi şi toate şi în special tocmai a acelor subiecţi care ar vrea să se "protejeze", adică noi "femeile" (şi dintre acestea în principal migrantele). Ştim că violenţa împotriva femeilor nu are limite geografice, nici de cultură sau religie, ci este expresia unui raport violent de putere (care este social, politic şi economic) exercitat de bărbaţi (nu ca şi categorie "naturală", ci "socială": "albi", heterosexuali, burghezi, catolici...) asupra femeilor. Acest raport este cel care trebuie denunţat, combătut şi distrus. Dar anihilarea sa nu va fi posibilă fără a înfrunta proba, dificilă şi urgentă, de noi forme de articulare a luptelor anti-sexiste şi anti-rasiste.

.

7 commenti:

Zillah ha detto...

'Azz, il rumeno non lo so leggere! Peccato, sono sicura che si trattasse di un articolo illuminante come al solito...
Continuo a seguire il tuo blog e l'ho pure linkato, venendo meno ad anni di pigrizia...
Domanda poco attinente: che significa lo slogan che metti fra i tag, "La nature c'est pas ma culture"? Non letteralmente, ovvio, ma a cosa si riferisce? C'entra con il differenzialismo? In questi giorni cerco di approfondire su quel tipo di femminismo, ma è desolante, per metà non capisco proprio e l'altra metà non mi convince :-(

v. ha detto...

Zillah, guarda che se clicchi nel testo sul titolo dell'articolo (Economia politica dello stupro) c'è il link che rinvia alla versione
italiana ;-)
"La nature c'est pas ma culture" è uno slogan di un gruppo francese (Les Panthères roses, hanno un sito) e sintetizza ovviamente il rifiuto di una certa visione del mondo, che possiamo definire differenzialista. Se leggi il francese un'ottima lettura in questo senso è Colette Guillaumin. Per quanto riguarda il femminismo differenzialista (cosa stai leggendo esattamente?) i miei riferimenti, come sai, sono altri ...

Paolo Borrello ha detto...

Complimenti Vincenza!
Ciao a presto.

il Russo ha detto...

Buon 25 aprile, Resistente come non mai!

v. ha detto...

Per Paolo: grazie, sono certa che hai ben compreso in che termini sono felice di questa traduzione nella Gazeta ...

Per Il Russo: anche a te, resistenza sempre

Florenzza ha detto...

complimenti, piacere trovare questo blog.

marginalia ha detto...

Il piacere è tutto mio ;-)
a presto e grazie